luni, 23 noiembrie 2009

"Il faut que le pouvoir arrête le pouvoir"

Nu inteleg cum votantii n-au inteles miza. Si nu inteleg ura indreptata impotriva Parlamentului, nu inteleg votul impotriva democratiei, nu inteleg cum cineva isi poate dori sa acorde mai multe prerogative unei singure persoane in defavoare unei institutii, nu inteleg cum alegatorii nu vad riscul unei asemena alegeri, prejudiciile aduse principiului de baza al unei democratii moderne-separarea puterilor in stat. Parlamentul bicameral este compus din doua camere in care una o pondereaza pe cealalta, in care atributiile sunt impartite, in care puterea este impartita-o separare in puterea legislativa. Si nu inteleg nostalgia totalitarismului, nu inteleg sensibilitatea la propaganda si la campania agresiva. Nu inteleg motivele obiective pentru o asemena alegere, nu inteleg incapacitatea de a se detasa de propaganda si intoxicarea cu o imagine negativa a parlamentului.
Am incercat. Stiu ca nu toti parlamentarii isi fac treaba, stiu ca unii dorm in timpul sesiunilor, dar asta nu se va rezolva cu micsorarea numarului parlamentarilor, dar ar fi trebuit sa se rezolve cu votul uninominal. Stiu cheltuielile pe care le presupune un parlamentar pe an, dar cheltuielile de campanie ar asigura acele cheltuieli pentru numarul actual de parlamentari. De asemenea, se poate reduce numaruld de parlamentari fara adoptarea parlametului unicameral, ceea ce ar putea reprezenta intr-adevar o solutie.Inteleg dezamagirea si protestul, dar nu consider parlamentul unicameral o solutie.
Puse in balanta, argumentele impotriva acestei "solutii" cantaresc mai mult. Parlamentul este "organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate leguitoare a tarii"(Constitutia Romaniei, art. 61. alineatul 1). Presedintele "exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate"(Constitutia Romaniei, art. 80, alineatul 2). N-ar trebui sa aiba ce media?!
Prin adoptarea unui parlament unicameral, importanta institutii parlamentare scade, in timp ce puterea si ponderea presedintelui creste. Prin aceasta decizie, Romania va deveni o republica prezidentiala sau semi-prezidentiala dintr-o republica parlamentara. Parlamentul va deveni slab, ceea ce nu este o premisa prea buna pentru consolidarea democratica.Prin votarea acestui referendum, nu cred ca a fost urmarit interesul general, ci interese personale care prin propaganda si discurs populist au atras simpatia majoritatii si iluzia ca interesele lor primeaza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu