vineri, 13 noiembrie 2009

Iresponsabilitate civica

Nu pot sa inteleg cum cineva cu drept de vot poate alege sa NU voteze. Nu inteleg cum unei persoane poate sa nu-i pese sau sa considere absenteismul o revolta tacuta. Politica are consecinte asupra tuturor ramurilor societatii, de la educatie la constructii si revolta e sa votezi. Revolta e sa-ti exprimi optiunea, sa-ti exprimi multumirea sau nemultumirea, revolta e sa-ti exerciti un drept pentru care alti oameni s-au luptat si s-au sacrificat. Nu conteaza daca iese sau nu pe cine ai votat, nu conteaza atat de mult rezultatul cat conteaza participarea la procesul democratic, cat conteaza consolidarea democratiei, cat conteaza sa contam. Si nu inteleg nici premisa conform careia alegerile vor fi oricum fraudate, asa ca n-are sens sa mergem sa votam. Daca toata lumea ar gandi asa, chiar sa presupunem prin absurd ca acesta ar fi adevarul, nimeni nu s-ar prezenta la vot si revolutia de acum 20 de ani a fost inutila, pluripartidismul ar fi la randul lui inutil, dreptul de vot la fel si ne-am intoarce cu mult inainte de comunism. Sa nu mai mentionez ca nici n-ar mai avea nevoie nimeni sa fraudeze nimic.
E vorba doar de un proces prealabil de informare, de o decizie si de un drum pana la cel mai apropiat centru de votare. Eu consider ca merita sa nu renunt la drepturile mele, din moment ce din fata obligatiilor oricum nu ma pot sustrage.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu